Teodor Melescanu

Politician

46:53
Alături de ministrul kazahstanez al Informaţiei şi Comunicării, domnul Dauren Abayev, am deschis ceremonia oficială cu ocazia celebrării Zilei României la expoziția internațională de la Astana. Am urmărit împreună cu domnia sa, reprezentaţia de dansuri populare a ansamblului „Dorule” al asociaţiei culturale române „Dacia” (una dintre cele trei organizaţii ale mediului asociativ românesc din Kazahstan) şi concertul oferit de maestrul Gheorghe Zamfir. Ulterior, delegaţiile au vizitat Pavilioanele celor două ţări, la evenimentul expozițional. În discursul meu am felicitat Republica Kazahstan în calitate de gazdă a EXPO 2017, care, împreună cu statutul de membru nepermanent în cadrul Consiliului de Securitate ONU, demonstrează progresul pe care această țară l-a înregistrat în 25 de ani de relații diplomatice. Am arătat că alegerea în anul 2012, a R. Kazahstan ca țară organizatoare a expoziției în anul 2017, perioadă în care președinția-în-exercițiu a Biroului Internațional pentru Expoziții a fost asigurată de România, nu a fost întâmplătoare, Astana propunând un concept care prezintă dezvoltările tehnologice într-un domeniu care reflectă preocupările pentru viitorul umanității și anume energia. Nu în ultimul rând am menționat unicitatea elementului central al Pavilionului României - proiectul ELI-NP (Energy Light Infrastructure – Nuclear Physics), implementat de Institutul Naţional de Fizică Nucleară 'Horia Hulubei'. Proiectul a fost prezentat audienței de către academicianul Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului.
2 years ago